Acesta este unul dintre cele 24 de capitole ale versiunii audiobook a cartii Musai List.

Cartea Musai List este disponibilă începând cu 23 noiembrie 2013 și în format de carte audio, în lectura autorului. O poți asculta acum în mașină, în timp ce alergi, în turele cu bicicleta, în avion sau în alte părți.

Versiunea audiobook este înregistrată pe un CD în 24 de fișiere .mp3 – câte unul pentru fiecare capitol, pentru a putea gestiona cartea mai ușor.

Durata totală este de 4 ore și 35 de minute.

Lansarea cărții Musai List a avut loc tot în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, în 24 noiembrie 2012. Într-un an de la lansare cartea s-a vândut în 5000 de exemplare, Musai List devenind un bestseller al categoriei ei.

Cartea lui Octavian Pantiș ne va ajuta pe mulți dintre noi să ne revizuim, măcar pentru o clipă, prioritățile vieții, timpul și energia pe care le investim, modul în care ne ordonăm trecerea anilor. Volumul se deschide cu câteva întrebări simple și directe puse cititorului, scrise cu luciditatea și siguranța unui chirurg care știe unde este necesară o intervenție drastică. Pantiș ne scoate din rutina zilnică pornind de la însuși fundamentul existenței: “Ce vrem?”, “Pentru ce trăim?” și “Pentru cine?“. Lucrarea este construită în jurul convingerii că nimic nu este determinat de alții în propria noastră viață.

Precum filmul lui Michael Moore despre capitalism și corporații, cartea de față reprezintă o interesantă analiză asupra destinelor noastre, cei ce ne petrecem o bună parte din viață blocați în tumultul traficului urban, cu fiecare zi de muncă la fel de monotonă precum cea de ieri. Autorul pornește de la o constatare incomodă pentru cei mai mulți dintre noi. Paradoxal, mulți manageri se subjugă muncii și lasă la voia întâmplării puținele ore de după birou. Prin mimetism, subalternii acestora fac același lucru. O întreagă pătură socială trăiește o viață alienantă, ruptă de frumusețile vieții sau descoperindu-le și pe acestea rar, în grupuri largi, în puținele momente în care sunt cu toții, simultan, ordonat contemplativi, voluntar încolonați într-un fluviu de mașini către vacanța la schi în Austria ori concediul pe plajele grecesti.

În mai bine de cincisprezece ani petrecuți în mediul corporatist din România, am urmarit sute de destine de oameni ce s-au format, au crescut și s-au confundat cu viața corporațiilor în care au avut șansa să se angajeze încă de foarte tineri. Biografiile lor, adesea derutant de asemănătoare, au un punct comun în atitudinea față de corporație. O atitudine ce îmbină laolaltă respectul pentru muncă, admirația față de companie, idolatrizarea șefului direct ori a directorului general, uitarea de sine și neglijarea familiei și a prietenilor. Un program de lucru ce începe la 9 și se termina după lăsarea întunericului, atunci când puținul timp rămas se consumă între supermarket, televizor și o cină expeditivă. Timpul pentru familie rămâne puțin, revederea prietenilor e și ea drămuită, apar nenumărate depresii, divorțuri, despărțiri. Se naște o patologie socială aparte, în care “corporatiștii” se cufundă mai înainte de a-și da seama. Eu însumi victimă a acestui sindrom, mi-amintesc cum în primii ani de muncă în corporație nu aveam timp să ajung la dentist ori la oftalmolog. Mi se părea că “fur compania” dacă plecam mai devreme de ora 7 seara și rarele dăți când ajungeam la un film ori un concert îmi păreau a fi o mini-vacanță. Am auzit de prea multe ori colegi spunând că nu s-au căsătorit “din lipsă de timp” ori că nașterea copilului e “programată peste 3-4 ani”, căci acum cariera e prioritară.

Totuși, o importantă parte din cei descriși mai sus sunt angajați fericiți, împliniți în ceea ce fac, pasionați și entuziaști zi de zi de sensul clăditor al muncii lor. Acum câțiva ani, la New York, directorul unei mari agenții de publicitate îmi povestea cum plătește înadins mai prost decât media pieții, tocmai pentru că brandul corporației suplinește cu succes partea pecuniară mai modesta. Am petrecut o zi în departamentul de creație, printre tineri inteligenți, zâmbitori și plini de viață, participând la un brainstorming, la un prânz pe colțul mesei și la pregatirea unei prezentări pentru client. Agenția era viața lor, dându-le sens existenței, colegii le erau prieteni și familie apropiată, șeful le era mentor și profesor capabil să-i inspire. Rar am simțit atâta energie pozitivă, drag de muncă și dorința de a performa într-un cadru totuși corporatist. Mi-am spus atunci că modelul american de leadership în business e departe de a fi epuizat, faima lui nu face decat să se mențina, adaptat nu doar la tendințele de consum, dar în egală măsură la oameni și valori sociale. De la Henry Ford – inventatorul de geniu al automobilului pentru mase, la Steve Jobs – unicul CEO după care au plâns sute de angajați și milioane de consumatori, au trecut doar 100 de ani. În tot acest timp, corporațiile au evoluat și s-au adaptat, păstrându-și însă capacitatea de a clădi manageri cu statură de eroi, lideri care inspiră mii de angajați și  milioane de consumatori.

În preajma câtorva lideri vizionari pasionați, regăsim fără îndoială această categorie aparte de angajați si în România. Sunt o minoritate, însă munca lor angajată dă sens și energie unor divizii de business. Cu toții rămân voluntari închiși în perimetrul vieții de corporație, ce le oferă plenitudinea unui cadru previzibil, motivator suficient pentru contribuția pe care și-o aduc societății.

Octavian Pantiș îi cunoaște bine și pe unii și pe alții. Dincolo de stilul direct și non conformist al cărții, autorul își trădează experiența de trainer și consultant de elită, fin cunoscător și analist al mediului de afaceri. Scrisă pe un ton prietenos și accesibil, lucrarea are meritul indubitabil de a schimba perspectiva cititorului asupra dezechilibrului carieră / viața privată.

Structurat în trei părți, “Ce vrei”, “Cum muncești” și “Ești mai mult decât munca ta”, volumul urmează într-un mod implacabil reflexele de gândire ale cititorului. Într-o succesiune logică fără cusur, autorul găsește un ton retoric care dezarmează și cel mai organizat individ. Prin tehnica întrebărilor și răspunsurilor formulate ca sfaturi simple de viață, oricine va regăsi “bucăți de viață” pe care și le poate organiza mai bine, urmând sfaturile lui Pantiș. Dincolo de muncă, rămâne viața fiecaruia dintre noi, ce include familia, casa, prietenii și pasiunile. Partea a III-a este gândită ca o reflexie asupra acestui “timp de viață”, într-o succesiune de șapte scurte secțiuni cu sfaturi legate de sănătate, familie, locuință, prieteni, comunitate, pasiuni și biserică. Dacă în primele doua părți Pantiș este direct în întrebări, intransigent în judecată și direcțional în consiliere, într-un mod neașteptat, în partea a treia a cărții, despre lucrurile ce ne definesc ca personalitate, autorul devine mai blând și mai puțin critic față de dulcea noastră “dezordine”. Ca și mine, sunt convins că cititorul va fi surprins și totodată cucerit de modul echilibrat în care îți poți revedea și, eventual, reordona cele mai intime capitole de viață.

Îmbinând în mod fericit analiza modului în care lucrăm dar și o privire asupra organizării timpului de dincolo de muncă, lucrarea lui Octavian Pantiș se întipărește în memorie. Lectura sa ne dă de gândit despre sine, îndeamnă la împărtașire și dezbatere, ne cheamă să povestim și să recitim secțiuni din ea. E o carte vie, pe care un autor mai puțin modest ar fi numit-o “Viața. Manual de utilizare”.

La finalul cărții, m-am întrebat ce vom putea face cu timpul câștigat. Cum și prin ce mecanisme lăuntrice de valori, credințe și obiceiuri își va reînchipui fiecare viața? Inevitabil, mi-am amintit de Marcel Proust și al său celebru “A la recherche du temps perdu”. În ultimul volum, “Timpul Regasit”, naratorul descoperă cum poate dilata timpul, ieși din limitele temporale ce i se păreau mereu ingrăditoare. Arta, prin actul creator al artistului, îl transferă pe acesta într-o altă dimensiune. Departe de mondenități și forme convenționale, artistul își trăiește viața cu adevărat. Îi descoperă sensul și gustul, într-o fericire deplină. Să fie oare acesta sensul vieții pentru manageri și angajati? Poate ne-o va spune Octavian Pantiș într-un al doilea volum.